Este o virtute. Şi ea nu se referă la acea înfrânare falsă, proiectată în exterior doar pentru o bună aparenţă, când interiorul tău fierbe. Ca să poţi avea o atitudine corectă faţă de o situaţie dată este important să accepţi starea ta în raport cu acea situaţie şi ea îţi va ghida traiectoria de manifestare.

Iar atitudinea corectă va fi întotdeauna stabilită de amprenta ta. Adică acel caracter pe care ţi-l formezi şi care te defineşte.

Aparenţa falsă nu ar trebui să sălăşluiască într-un caracter echilibrat, onest şi de valoare.

Stăpânirea de sine se referă la autoeducaţia pe care ţi-o aplici abia când devii conştient de tine.

Se referă la capacitatea ta de a te cunoaşte suficient de bine astfel încât să reuşeşti să înţelegi, la nivel profund, fiecare emoţie, trăire, sentiment, pornire interioară, gând pe care le experimentezi.

Se referă la acea stare interioară de bine cu tine, care să te ajute să te accepţi aşa cum eşti, să îmbunătăţeşti ceea ce consideri că se poate altfel din comportamentul tău şi să nu te blamezi pe parcursul etapelor de învăţare.

Capacitatea de a conştientiza prezenţa ta în orice acţiune în care eşti implicat depinde exclusiv de tine.

Evită să dai vina pe ceilalţi pentru reacţiile tale, concentrează-te să găseşti rădăcina acelor comportamente care vin din interiorul tău şi rămâi atent la tine.

Orice stimul exterior îţi va provoca o stare interioară care te va îndruma către o acţiune. Felul în care manifeşti îţi aparţine sigur, ţie.

Ai tendinţa, poate, să îl acuzi pe cel din exterior pentru un comportament al tău care nu îţi place. Te alimentezi cu gândul că "tu nu eşti aşa" şi stabileşti că celălalt este de vină pentru ieşirea ta.

Îl scoţi din cercul anturajului tău şi constaţi că, la o altă interacţiune cu un alt personaj exterior, manifestarea ta este aceeaşi.

Şi aşa va fi cu oricine până la momentul la care te vei opri şi vei înţelege că, de fapt, TU aşa eşti. Dar până acolo, pentru că nu îţi place ceea ce vezi, fugi fără să realizezi că fugi de tine şi nu de o persoană anume.

Celălalt nu este altceva decât o oglindă în care TU te proiectezi. ‍

Ceea ce exteriorul stârneşte în tine este ceea ce tu eşti în interior.

Iar când nu îţi place ceea ce simţi sau manifeşti, devino preocupat să schimbi ceva la tine, să te înţelegi, să te aşezi, să evoluezi spre ceea ce tu eşti cu adevărat şi îţi place.

Nu îţi căuta scuze exterioare, nu considera responsabili oamenii din jurul tău, începe o analiză şi învaţă să te cunoşti, să te descoperi, să îţi accepţi părţile vulnerabile şi să reuşeşti astfel să îţi asumi orice comportament.

Nu uita că cel mai valoros şi sigur lucru pe care îl detii pe lume, eşti TU. Fiecare zi este o nouă provocare pentru tine şi, în permanenţă, TE însoţeşti în orice împrejurare te-ai afla. Restul reprezintă un decor în care eşti integrat, te manifeşti şi experimentezi, iar de fiecare dată tu eşti prezent.

Toate fac parte din tine. Iar când vei ajunge să renunţi la iluzia perfecţionismului sau la regulile socialului, te vei accepta. Nu încerca să copiezi comportamente exterioare care nu ţi se potrivesc.

Păstrează-le în analiză preţ de câteva gânduri sau idei care te pot ajuta în descoperirea ta interioară.

Nu poţi controla exteriorul, dar îţi poţi găsi echilibrul interior care să te raporteze într-o stare de bine cu tot ceea ce întreprinzi.

Iar când stările de confuzie sau oboseală apar, nu le lăsa să te macine mai mult de câteva minute de cercetare şi revenire la starea ta de bine.

Nu este uşor, dar este posibil. Tot ceea ce trebuie să faci este să nu renunţi niciodată la tine. Caută mereu să îmbunătăţeşti, să evoluezi, să te cunoşti până la cele mai mici detalii.

Echilibrul interior reprezintă, de fapt, puterea ta, acea stăpânire de sine care te ajută să ai încredere în tine în orice situaţie şi care îţi va influenţa întotdeauna deciziile.

Trăieşte-ţi viaţa în armonie cu tine!‍