“Eu am cuvânt!”

“Eu îmi respect promisiunile!”

Oare?

Ce înseamnă să ai cuvânt şi mai ales să îţi respecţi promisiunile? Înseamnă să ai valoare umană, înseamnă să ai principii sănătoase şi să tratezi cu respect acel cuvânt, acele promisiuni pe care le-ai avansat din interiorul tău, către oameni. Înseamnă să îmbraci cuvintele în fapte.

Este uşor să articulezi cuvinte, este uşor să îţi alimentezi un EGO defect, este uşor să te înfăţişezi în exterior sub umbrela desfăcută a manipulării, dar ce este dincolo de toate aceste aparenţe?

Nimic! Este un vid uman, un gol fără bază, o corcitură cu aer de pur, o lipsă de calitate, este minciuna.

Ce este minciuna? Este ceea ce eşti! Când ajunge să te definească deja o foloseşti ca pe un principiu de viaţă.

Minciuna este cel mai uşor mecanism de a falsifica tot: viaţa ta, calitatea oamenilor de care te înconjori, anturaje, activitatea în care te integrezi, pe tine.

Minciuna este un flagel care îţi intră în structură, se aşază cu tupeu şi tot de acolo te ghidează. Iar în înfăţişarea ta, începe să prindă contur, începe să se manifeste, te face “om”.

Un om fără umanitate. Un om fals, anost, gol de emoţii reale, sentimente pure, putere interioară, un om cu iz de verticalitate.

Crezi că eşti de neatins, de nepătruns, calitativ în cuvintele tale, admirat pentru rapiditatea înşiruirii lor într-un context.

Crezi că tot ceea ce spui te propulseză pe scara socială a valorilor, te aşază printre cei mai buni, te uiţi la tine şi eşti mândru!

Mândru de ceea ce atragi în jur, de uimirea oamenilor la auzul cuvintelor tale, crezi că ai devenit cea mai bună versiune a ta. Şi poate că, în mintea ta, de acolo de unde dai drumul cuvintelor, aşa se vede.

Realitatea? Total diferită.

Eşti un simplu manipulator pe scara socială a degradării umane, un simplu pion printre mulţi alţii de aceeaşi “valoare” ca şi tine, un simplu articulator de cuvinte fără esenţă.

Cuvinte goale, colorate, contorsionate, pline de eşec şi mâzgă, cuvinte fără fapte.

Le strecori cu uşurinţă în orice împrejurare, creezi iluzii, le manevrezi în detrimentul oamenilor şi te simţi puternic cu dexteritatea căpătată.

Înşiruirea cuvintelor nu înseamnă că ai cuvânt! Nu rapiditatea cu care expui cuvintele dă calitate umană. Ci efortul cu care le susţii prin fapte, denotă puterea ta.

O putere pe care nu ai cum să o înţelegi vreodată atât timp cât nu o conştientizezi la nivel de valoare umană.

Te afişezi cu un aer de superioritate, promiţi mult, vorbeşti despre schimbări, expui dorinţe, integrezi verbal oameni în viaţa ta, dar habar nu ai la ce se referă toate aceste mecanisme.

Când întâlneşti oameni de calitate în viaţa ta, nici nu simţi pentru că nu ştii să le citeşti puterea şi respectul pe care ţi-l oferă necondiţionat. Ei îţi vor oferi aceeaşi încredere şi vor da putere cuvântului tău, aşa cum ei ştiu să se identifice. Şi tot din această puritate vor cădea abrupt când vor realiza că nu au întâlnit aceeaşi calitate umană.

Şi este firesc ca tu, din golul tău interior, să trădezi încrederea, să calci în picioare valoarea lor, să râzi cu poftă de ceea ce ai reuşit să faci din mentalul lor, te vei simţi puternic.

Nu vezi că de fapt, cel care pierde eşti tu şi nu ei. Ei vor rămâne cu valoarea încrederii şi puterea de a oferi respect tuturor celor din jur, dar tu vei sfârşi într-o zi sufocat de toată mocirla în care te zbaţi având credinţa că eşti corect şi moral în minciuna ta.

Te hrăneşti cu vulnerabilitatea oamenilor şi îi consideri suficient de naivi în viaţa lor asumată, când de fapt cel care nu are esenţă, eşti tu.

Un simplu căutător de nimic, plin de frustrare şi minciuni adunate din gunoiul social, îmbrăcat în haina nepătată de curaj, asumare şi efort pentru calitate.

Minciuna este tot ceea ce ai, ceea ce emani prin fiecare por al pielii tale nepătrunsă de adevăr.

Minţi cu o detaşare grosolană, te încântă ideea de noi victime înscrise în tabelul neputinţei tale de a fi calitativ.

Iar când eşti pus în faţa adevărului, fugi, lumina caldă şi curată a lui te orbeşte, te chirceşti, nu ştii cum să te raportezi la suprem, eşti doar o cochilie goală plină de praf.

La ce te ajută minciuna? Unde te propulsează? Printre ai tăi, la fel de contorsionaţi ca şi tine.

Poţi rămâni acolo să savurezi degradarea sau poţi încerca şi altfel.

Dar, ca să se întâmple acest lucru, este nevoie de asumare, iar fuga nu te va duce la calitate, ci te va ascunde de puritate.

Alege-ţi viaţa!