Use this dismissible announcement area to promote sales and important site-wide messages.

Manipularea în relație.

Ce înseamnă să fii manipulat într-o relație?

Înseamnă orice vrea celălalt să facă din mintea ta și din viața ta, cu intenția fermă de a își asimila un beneficiu personal.

Nu vom avea în vedere natura relației, ci manifestarea subiecților în cadrul relației. Nu vom insista nici asupra comportamentului manipulator al celuilalt, dar ne interesează motivele pentru care tu accepți manipularea și devii, conștient sau nu, victimă.

Prea puțini dintre noi acționează conștient la o situație de manipulare. Indiferent de natura relației vor găsi mereu justificări ale comportamentului manipulator, dar niciodată nu vor analiza motivele reale pentru care persistă în acea situația.

Poți experimenta o stare de manipulare atât în relația de căsătorie, cât și în cadrul cercului de prieteni, la locul de muncă în relațiile cu colegii sau în relația de serviciu superior-subaltern.

Ce este de făcut în astfel de situații?

Conștientizează că te afli într-o situație de manipulare!

Dacă aceste comportamente descrise mai sus, te sufocă, te anulează ca ființă, îți îngrădesc libertatea de decizie sau acțiune, îți influenţează în mod negativ parcursul vieții de fiecare zi, te fac să te simți tu vinovat pentru comportamentul celuilalt și nu te regăsești deloc în acea zonă trasată de alții, sigur ești manipulat.

Indiferent de situația în care te-ai putea afla la un moment dat în viață, calea pe care o poți urma este întotdeauna calea ta.

Sunt câteva etape care te pot ajuta:

1.        Etapa realității: fii sincer cu tine!

Începe prin a te analiza pe tine. Explorează-ți cât mai amănunțit realitatea, fără să o denaturezi, fără să îți găsești justificări false ale unui comportament, oricât de dur este adevărul întotdeauna este mai valoros decât orice altă cale ce nu îți aparține și nu este în concordanță cu valorile și principiile tale.

2.        Găsește-ți soluții alternative!

Chiar dacă pare imposibil, mereu există o cale de ieșire din orice situație. Ea poate să nu fie ușoară sau imediată, dar sigur calea există și ceea ce poți să faci este să o descoperi.

3.        Ai curaj și încearcă!

Oricât de comod este în zona ta de obișnuință, dacă vrei să schimbi traiectoria în viața ta și să ieși din zona de manipulare, ai curaj și pornește la drum. Poate nu va fi cu reușită imediată, dar nu te descuraja de obstacole și continuă.

4.        Acceptă rezultatul!

Nimeni nu îți garantează un anumit rezultat. Tu ești singurul care poate să își stabilească un obiectiv și să își asume riscul de a merge pe acea cale, indiferent de consecințe.

Și într-o situație de manipulare, poți alege să rămâni sau poți alege să depui eforturi pentru a ieși din acea situație.

Care ar fi motivele pentru care ai putea alege să rămâi în starea de manipulare?

Pentru că este deja comod, cunoști comportamentele atât ale tale cât și ale manipulatorului, ai motive personale care te fac să accepți mai ușor starea de manipulare în care te afli, pe care o conștientizezi și o accepți resemnat.

Care ar fi motivele pentru care ai putea alege să ieși din starea de manipulare?

Pentru că te-ai pierdut ca ființă, nu te mai recunoști, valorile și principiile ți-au fost grav încălcate, nu te mai regăsești în ceea ce faci în fiecare zi, nu mai ai motivare să mergi mai departe, letargia te sufocă, ești gata să alegi o cale necunoscută, fiind conștient că în situația actuală nu se mai poate sta.

Indiferent de calea aleasă rămâi în cunoștință de cauză și asumare că există consecințe, iar ele fac parte din proces.

Rămâi conectat

Te anunțăm când apar noi perspective pătrunzătoare
Thank you! Your submission has been received!
An error occurred, please check your input.

CONTINUĂ SĂ CITEȘTI