Ai fi putut fi, aş fi putut fi, împreună am fi putut fi…totul!

Ai plecat înainte să vii, am aşteptat înainte să îmi spui, am iubit înainte să simt, aş fi vrut altfel.

Cum ar fi fost dacă am fi durat, dacă am fi sperat, dacă am fi încercat?

Cum ar fi fost dacă am fi fost noi, dacă ne-am fi dorit, dacă ne-am fi proiectat în timpul nostru?

Timpul meu, timpul tău, timpul pentru noi. Te caut în timpul fără timp.

Te caut în gând, te caut în suflet, te caut în aer, te caut în foc.

El a ars tot ceea ce nu a durat, nu a venit, nu a încetat, a ars flacăra neîncepută.

Când o să vii voi fi ceea ce nu am fost niciodată, ceea ce m-ai făcut să simt, ceea ce m-ai făcut să devin.

Când o să rămâi o să ştiu ceea ce nu am ştiut, ceea ce am dorit, ceea ce s-a stins înainte să se aprindă.

Gândul te alungă, inima te cheamă, timpul te şterge.

Lasă timpul să te şteargă, ignoră căutările, ignoră chemările, ignoră timpul.

Ignoră-mă pe mine, pe tine, pe noi şi lasă spaţiul dintre noi să ne îndepărteze, aşa cum te simt acum.

Departe şi aproape, aici şi acolo, dincolo de cuvinte.

Cuvinte nerostite, priviri neatinse, gânduri neîncetate, inimi nepătrunse.

De dor, de simţ, de chemare, de noi.

Lasă-te să pleci, lasă-mă să fug de tine, lasă timpul să ne şteargă.

Lasă timpul să ne vindece, lasă timpul să ne aducă acolo unde nu am fost niciodată.

Caută-mă în tot, caută-mă în chemări, caută-mă şi dincolo.

Eu voi fi acolo unde m-ai lăsat, acolo de unde nu m-ai luat, acolo unde ai fi vrut să fiu.

Să fim împreună era tot ce puteam proiecta în timp.

Acum este nimic şi tot, lângă noi, dar departe.

Rămâi departe, rămâi acolo, eliberează-mă să mă pot elibera.

N-am crezut că mai este ceva acolo, aici, dincolo.

Mă apasă chemarea, mă apasă dorinţa, am nevoie de aer.

Lipsa ta îmi ia aerul pe care odată îl puteam controla.

Totul are chemare de tine, zgomot de noi, un sens.

Un sens fără sens, venit când m-am oprit, când am sperat, când am dorit, când m-am lăsat liberă.

Liberă de mine, de gânduri, de frică de noi, când m-ai chemat şi am venit.

Am venit dar m-ai alungat, m-ai vrut dar m-ai lăsat.

Să mă îndepărtez, să mă refugiez în colţul unde timpul s-a oprit.

Să te aştepte, să te privească, să îl auzi, să îl doreşti, să îl aşezi, să îl cunoşti, un timp al nimănui.

Nu ne aparţinem, nu ne dorim, nu ne căutăm, ne stingem încet şi greu.

Am crezut ce mi-ai spus, am crezut ce am văzut, am crezut încrederea în tine.

M-am lăsat ţinută de tine, de noi, de atunci şi niciodată.

Este bine, va fi bine, ai fost începutul unui sfârşit crud, neştiutor de iubire.

Eu ţi-am văzut sufletul. Plin de mine, urlând de dor, dornic de noi.

Câteodată îl vrei gol de conţinut, dar este plin de iubire.

Îl ignori, îl îngropi, nu vrei să îl auzi. Îi denaturezi menirea, îl arunci în timp.

Îl imprimi pe tine, pe noi, pe oricine vine, dar el are puritatea mea.

Tu nu eşti aşa, tu eşti cum eu te-am văzut şi m-ai alungat, m-ai anulat, dar m-ai chemat.

Voi fi mereu ceea ce ai vrut, voi rămâne mereu acolo, îţi vei aminti când eşti singur.

Singur de conţinut, anulat de dor, apăsat de nelinişte şi în căutare de mine.

Când am venit, ai plecat. Câteodată este aşa.